Are doar 10 ani, dar o știe toată lumea! O știu toți târgoviștenii, toți dâmbovițenii, dar și toți turiștii de pretutindeni care vizitează Târgoviștea și ajung la principalul punct turistic al orașului, Complexul Național Muzeal Curtea Domnească. O știu cei mici, dar și cei mari, o știu cei care preferă amandinele, dar și cei care preferă eclerurile, cei care vor prăjituri sofisticate, după rețete unice și botezate după marii voievozi ce au domnit pe meleagurile noastre, dar și cei care vor doar câteva bomboane excelente, de poftă. O știu cei care vor un tort deosebit pentru cel mai frumos eveniment din viața lor, o știu bunicii care vor să le facă surprize dulci nepoților iubiți, o știu părinții care vor ca de ziua prichindeilor tortul aniversar să fie vedeta petrecerii. O știu cei cărora li se face sete în peregrinările lor la poalele istoriei și ale Turnului Chindiei, o știu cei cărora o înghețată savuroasă le este trebuincioasă cu maximă urgență, mai ales în acest august canicular! O știu și turiștii care vor să plece din Târgoviște cu suveniruri deosebite, o știu și localnicii care caută un cadou inedit.
După cum v-am spus, are doar 10 ani, dar suma vârstelor celor care i-au trecut pragul, pentru o prăjitură sau un suc, o cafea sau o înghețată, depășește milionul cu siguranță. Dar nu asta e important, ci rolul pe care cofetăria asta dichisită îl joacă în viața noastră, a târgoviștenilor și a turiștilor ce ne vizitează orașul. La ceas aniversar, cofetăria Gusto Giusto este mai mult decât o afacere locală de succes, mai mult decât o simplă cofetărie cu vitrine frumos aranjate, cu prăjituri și acadele frumos colorate. La împlinirea primilor 10 ani, cofetăria Gusto Giusto, ce te așteaptă în fiecare zi la nici doi pași de intrarea în Curtea Domnească, este un reper de eleganță și rafinament, un adevărat prieten inventiv ce te surprinde cu peste 50 de feluri de prăjituri și o mulțime de alte dulciuri, cu turtă dulce și alte delicatețuri preparate numai din ingrediente naturale, cu mult drag și special pentru tine, cu o varietate nesfârșită de torturi decorate așa cum îți dorești, pentru a fi pe placul sărbătoritului mult iubit. Nu e nici o exagerare în tot ceea ce am scris mai sus, ”haștagul” cel mai intens folosit de clienții cofetăriei fiind cel consacrat deja ca slogan oficial: #𝙎𝙪𝙣𝙩𝘼𝙞𝙘𝙞𝙎𝙞𝙈𝙞𝙋𝙡𝙖𝙘𝙚! Știți cu siguranță despre ce este vorba!
Gata! Vorba lungă… topirea înghețatei!
La mulți ani, Gusto Giusto!
La mulți ani, tinerei întreprinzătoare ce a inițiat în urmă cu 10 ani o asemenea afacere cu delicii de cofetărie, și întregii sale echipe ce o ajută la menținerea la cele mai înalte standarde de calitate și de satisfacere a celor mai pretențioși și sofisticați clienți, de orice vârstă ar fi ei.
La mulți ani, sărbătoriților zilei și tuturor celor care s-au înfruptat de-a lungul timpului, cumpătat, cu prăjituri ca Domnița Katarina sau Domnița Bălașa, Vlad Țepeș sau Mihai Viteazul, Petru Cercel sau Mircea cel Bătrân, pe care numai aici, la cofetăria Gusto Giusto le puteați găsi!
E timpul pentru #𝙑𝙚𝙨𝙚𝙡𝙞𝙚𝙄𝙣𝘾𝙤𝙛𝙚𝙩𝙖𝙧𝙞𝙚 , #𝙏𝙞𝙢𝙚𝙁𝙤𝙧𝙈𝙖𝙜𝙞𝙘, pentru că… #𝙄𝙪𝙗𝙞𝙢𝙎𝙖𝙎𝙖𝙧𝙗𝙖𝙩𝙤𝙧𝙞𝙢!
La mulți ani!