Acasă Anunț important Atenție, șoferi! Sens unic pe strada Seimeni din Târgoviște!

Atenție, șoferi! Sens unic pe strada Seimeni din Târgoviște!

1083
0

De câteva zile, au fost făcute ceva schimbări în semnalizarea rutieră din municipiul Târgoviște, apărând noi străzi cu regim de sens unic. Un exemplu este strada Seimeni, care face legătura între Calea Câmpulung și strada locotenent Pârvan Popescu, pe care nu mai puteți intra cu autoturismul dinspre Calea Câmpulung, ci numai din direcția opusă. De două zile a fost amplasat indicatorul de sens unic, și, tot de două zile, au apărut și echipajele de Poliție Locală în zonă. Pentru a nu lua amendă, fiți foarte atenți la noile semne de circulație, obișnuința de o viață nefiind luată în considerare ca ”circumstanță atenuantă”!

Sens unic pe strada Seimeni din Târgoviște

Mai sunt câteva noi indicatoare de sens unic amplasate în cartierul micro 3, pe străzile maior Oprescu Adrian și maior Dragomirescu Liviu, dar pare că nu a fost finalizată noua semnalizare rutieră acolo, așa că așteptăm noutățile din zilele următoare. Poate mai sunt alte noi semnalizări de sens unic în municipiu dar Primăria nu a informat publicul până acum despre ele, în ciuda faptului că dispune de o aplicație pentru Android și IOS, Târgoviște City App, care ar fi putut avertiza șoferii asupra noilor semnalizări rutiere foarte repede, precum și de Facebook. Câțiva șoferi ne-au spus că ei cred că intenționat nu s-a anunțat asta, pentru a da cât mai multe amenzi, dar noi nu credem așa ceva. La Primăria Târgoviște domnesc cinstea și corectitudinea, și nu credem că s-ar preta la asemenea pratici, pentru completări bugetare!

Oricum ar sta lucrurile, șoferii trebuie să fie atenți la trafic și la toate indicatoarele de circulație, pentru a nu se pune pe ei și pe ceilalți participanți la trafic în pericol!

Sursa foto satelit: https://www.google.com/maps/@44.9282345,25.4519088,132m/data=!3m1!1e3?hl=ro-RO