Acasă Sebitorial Ai grijă de tine! Protejează-te!

Ai grijă de tine! Protejează-te!

260
0

Bună dimineața, prieteni! S-au ”relaxat” măsurile de combatere a răspândirii epidemiei de coronavirus, așa că acum putem să ieșim din casă la orice oră vrem. Se mențin însă unele restricții și sunt impuse unele obligații, pentru a nu se răspândi epidemia de covid 19 cum sunt cele incluse la articolul 17, punctele 1-4 din Anexa la HOTĂRÂREA nr. 24 din 14.05.2020:

”17. (1) Începând cu data de 15.05.2020, este permisă circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în interiorul localităților, cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii infecției și evitarea formării grupurilor pietonale mai mari de 3 persoane care nu aparțin aceleiași familii.

(2) Cu aceeași dată se dispune redeschiderea parcurilor pentru public, cu excepția locurilor de joacă pentru copii și cu respectarea măsurilor generale de prevenire și protecție.

(3) Se instituie interdicția deplasării persoanelor în afara localității/zonei metropolitane cu următoarele excepții:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

b) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;

c) deplasarea pentru realizarea de activități agricole;

d) deplasarea pentru comercializarea de produse agroalimentare de către producătorii agricoli;

e) deplasarea pentru îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate sau eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi;

f) deplasarea pentru participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament;

g) deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei rude/afin sau persoană aflată în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, decesul unui membru de familie;

h) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;

i) deplasarea pentru activități recreativ-sportive individuale desfășurate în aer liber (ciclism, drumeție, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit și altele) cu participarea a cel mult 3 persoane.

j) deplasarea pentru participarea la evenimente familiale, cu un număr limitat de persoane și respectarea regulilor de distanțare socială;

k) deplasarea pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu.

(4) La solicitarea instituțiilor abilitate cu exercitarea controlului respectării măsurilor stabilite pe timpul stării de alertă, situaţiile exceptate potrivit prevederilor alin (2) se justifică prin declarație pe propria răspundere.”

De asemenea ”Începând cu data de 15.05.2020, în spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă și în alte spații închise se instituie obligativitatea purtării măștii, astfel încât nasul și gura să fie acoperite.”

Așa că fiți prudenți , dragi prieteni, protejați-vă pe voi și familiile voastre, respectați regulile și păstrați-vă la distanță de pericolul infectării cu noul coronavirus. Sănătatea are prioritate!

Totul va fi bine!

Articolul precedentDe astăzi, starea de urgență a fost înlocuită cu starea de alertă
Articolul următor190 de cazuri noi de infectare cu Covid 19 în ultimele 24 de ore