Acasă Afaceri Află care este ”Planul Național de Investiții și Relansare Economică”!

Află care este ”Planul Național de Investiții și Relansare Economică”!

194
0

Guvernul liberal condus de Ludovic Orban a prezentat miercuri, 1 iulie 2020, un ambițios plan de relansare economică pe zece ani, cu nu mai puțin de 100 miliarde de euro luate în calcul pentru o serie de investiții în toate sectoarele. Inițiativa guvernului are un puternic caracter electoral, planul fiind, în fapt, o propunere de program de guvernare, cu obiective importante despre care să se vorbească de acum înainte, până la alegerile locale din septembrie și apoi, până la cele parlamentare. Probabil, calculul liberalilor este și ca acest plan de redresare să contracareze criticile Opoziției, care va depune, se pare și o moțiune de cenzură. Promisiuni, însă au fost tot timpul, unele chiar mai ambițioase și mai atrăgătoare decât cele de acum ale Guvernului Orban, care a mai fost la guvernare, fără mari rezultate pe care să le admirăm acum!

Planul prezentat miercuri orientează economia României spre investiții, în locul consumului, prin: stimularea şi dezvoltarea capitalului autohton şi a competitivităţii companiilor româneşti, investiţii în domenii strategice ale infrastructurii publice, transformarea digitală a economiei şi a administraţiei publice, pregătirea economiei pentru noua revoluţie tehnologică și tranziţia către o economie durabilă.

În linii mari, Planul Național de Investiții și Relansare Economică propune următoarele.

GRANTURI  DE SPRIJIN PENTRU COMPANII

  • Granturi de sprijin pentru microîntreprinderi.
  • Schema de ajutor pentru activităţi de comerţ şi servicii afectate de Covid-19.
  • Capital de lucru pentru repornirea activităţilor economice pentru IMM-uri.
  • Granturi pentru investiţii şi pentru reconversia economică a IMM-urilor.
  • Granturi pentru investiţii pentru microîntreprinderi prin supracontractarea proiectelor din lista de rezervă din Programul Operaţional Regional – Axa 2.1.
  • Granturi pentru creşterea competitivităţii IMM-urilor prin alocarea suplimentară de fonduri prin Programul Operaţional Regional – Axa 2.2.
  • Granturi pentru dezvoltarea IMM-urilor prin finanţarea investiţiilor mari în creşterea productivităţii prin Programul Operaţional Regional.

SPRIJIN PENTRU DEZVOLTAREA AGRICULTURII ŞI A INDUSTRIEI AGRO-ALIMENTARE

  • Finanţarea depozitelor de comercializare a produselor agricole.
  • Granturi pentru achiziţia de echipamente pentru irigaţii.
  • Granturi de finanţare pentru antreprenoriat rural.
  • Instalarea tinerilor fermieri cu teren agricol concesionat de la stat.
  • Schema de ajutor de stat pentru investiţii noi (greenfield).
  • Schema de ajutor de stat pentru sprijinirea investiţiilor care promovează dezvoltarea regională.

SCHEME DE GARANTARE  ŞI INSTRUMENTE DE ASIGURARE A LICHIDITĂŢII

  • Programul IMM Invest pentru garantarea creditelor pentru capital de lucru şi investiţii pentru IMM-uri.
  • Garanţii de stat pentru creditarea companiilor mari pentru capital de lucru şi investiţii.
  • Schema de garantare privind asigurarea creditului comercial (furnizor).
  • Program de garantare a finanţărilor de tip factoring cu regres şi scontarea efectelor de comerţ.
  • Program de garantare a leasingului de echipamente şi utilaje.

INSTRUMENTE FINANCIAR-BANCARE DE CREŞTERE A CAPITALIZÂRII ŞI DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR

  • Măsuri de stimulare pentru creşterea capitalurilor proprii ale companiilor româneşti.
  • Înfiinţarea Fondului Român de Investiţii (FRI) pentru finanţarea unor investiţii în domenii de interes strategic.
  • Înfiinţarea Băncii Naţionale de Dezvoltare (BND) ca instituţie de credit pentru proiecte de investiţii.

MĂSURI ACTIVE DE OCUPARE A FORŢEI DE MUNCÂ ŞI DE PROTECŢIE SOCIALĂ

  • Prelungirea indemnizaţiei de șomaj tehnic.
  • Stimularea reluării activităţilor economice şi a ocupării.
  • Sprijin pentru program flexibil de muncă.
  • Granturi pentru formarea profesională a angajaţilor.
  • Stimularea ocupării tinerilor, a persoanelor cu vârsta de peste 50 ani și a românilor întorși din străinătate.
  • Locuri de muncă pentru tineri.
  • Stimularea desfăşurării muncii în regim de telemuncă.
  • Pachete alimentare şi de igienă corporală pentru persoanele vulnerabile.
  • Vouchere pentru masă caldă pentru persoane în vârstă.
  • Vouchere pentru elevi.

TRANSPORT, ENERGIE SĂNĂTATE, EDUCAŢIE, DEZVOLTARE LOCALĂ AGRICULTURĂ, MEDIU, SPORT

  • Rutier. Finalizarea lucrărilor de infrastructură aflate în implementare – 407,3 Km de autostrăzi şi drumuri expres.
  • Conectarea cu autostrăzi a provinciilor istorice ale României şi cu reţelele de transport pan-europene, prin demararea lucrărilor la aproximativ 3.000 de km de autostrăzi şi drumuri expres.
  • Metrou. Dezvoltarea noilor magistrale şi extinderea magistralelor existente.
  • Naval. Investiţii totale de 4,3 mld. euro.
  • Aerian. Investiţii totale de 2,9 mld. euro .

INFRASTRUCTURA ENERGETICĂ

  • Valoarea investiţiilor programate în Sistemul Energetic Naţional pentru perioada 2020 – 2025 este estimată la 12,48 miliarde euro de la producţia de energie la reţele inteligente de transport şi distribuţie gaze naturale si electricitate.

INFRASTRUCTURA DE SĂNĂTATE

  • Construirea primelor 3 spitale regionale în perioada 2021 – 2027, cu o valoare totală de 1,64 miliarde euro.
  • Programe de investiţii locale în sistemul sanitar pentru perioada 2021-2027, cu un buget de aproximativ 17,5 miliarde lei prin construirea/modernizarea/reabilitarea a.

INFRASTRUCTURA PENTRU EDUCAŢIE

  • Investiţii în unităţi şcolare programate în perioada 2021– 2027.
  • Programul Reforma Educaţiei Timpurii.
  • Construire/modernizare campusuri şcolare/ cămine studenţeşti/centre universitare.

INVESTIŢII ÎN DEZVOLTAREA LOCALĂ

  • Extinderea rețelelor de alimentare cu apă şi canalizare.
  • Extinderea rețelelor de distribuţie a gazelor naturale.
  • Modernizarea și reabilitarea drumurilor judeţene şi locale.
  • Strategie de renovare, termoficare şi reabilitare energetică a clădirilor şi de reabilitare a clădirilor cu risc seismic.
  • Locuinţe pentru specialişti în sănătate, învăţământ şi alte categorii socio-profesionale.

INFRASTRUCTURA AGRICOLĂ DE IRIGAŢII

  • Reabilitarea infrastructurii de irigaţii.
  • Construirea Canalului Siret-Bărăgan prin reluarea procesului investiţional pentru tronsoanele 1-3 din cadrul etapei I.
  • Reabilitarea infrastructurii de desecare-drenaj.
  • Amenajări de combatere a eroziunii solului.

INVESTIŢII DE MEDIU

  • Continuarea programelor Rabla şi Rabla Plus. Cele două programe beneficiază de o alocare financiară cumulată în anul 2020 de  545 milioane lei;
  • Continuarea programului de dezvoltare a infrastructurii de reîncărcare a autovehiculelor electrice în România, atât în localităţi, cât şi la nivelul autostrăzilor, drumurilor naţionale şi europene – alocare financiară cumulată în anul 2020 de aproximativ 268 milioane lei;
  • Continuarea programelor de dezvoltare a transportului „verde“ prin finanţarea autobuzelor electrice în municipii şi localităţi. Lansarea unei noi sesiuni în anul 2020 beneficiază de o alocare financiară cumulată de aproximativ 930 milioane lei;
  • Lansarea programelor de creştere a eficienţei energetice în clădiri publice şi private în anul 2020, cu o alocare financiară cumulată de aproximativ 813 milioane lei;
  • Implementarea programului de creştere a eficienţei energetice în complexurile de producere a energiei. Programul beneficiază de o alocare financiară în anul 2020 de 628 milioane lei;
  • Demararea programului de reducere a emisiilor prin împădurirea terenurilor  în anul 2020, cu un buget de 59 milioane lei.

Nici sportul nu a fost uitat:

►Sport de performanţă.

– Construirea a 12 complexuri sportive cu o capacitate cuprinsă între 3.000-30.000 locuri, cu o valoare totală a investiţiilor de 3,5 miliarde de lei;

– Construirea a 8 bazine olimpice cu o valoare de 1 miliard lei şi 5 patinoare artificiale pentru competiţii cu o valoare totală de 300 milioane lei;

– Construirea a 5 săli polivalente, cu o capacitate cuprinsă între 5.000-16.000 locuri, cu o valoare totală de 1,2 miliarde de lei.

►Sport de masă.

– Construirea a 250 săli de sport şcolare, 45 bazine didactice, 400 baze sportive cu o valoare totală estimată de 5,5 miliarde de lei;

– Construirea a 10 centre sportive pentru sporturi olimpice, care să cuprindă săli de antrenament, şcoală, internat, cantină, şcoală de antrenori, centru medical, cu o valoare estimată de 2 miliarde de lei.

Măcar jumătate din ce se promite mai sus dacă ar deveni realitate, ar fi minunat, dar nu avem nicio garanție că nu este doar o mișcare electorală. Rămâne de văzut cât de realiste sunt aceste obiective, câte din ele vor primi finanțare, și câte vor mai fi pe agenda guvernamentală după alegerile locale și, mai ales, după cele parlamentare, dacă acest guvern va mai fi atunci și cu ce majoritate parlamentară va fi susținut!

Citește proiectul integral aici!

Articolul precedentNu e bine deloc! 19 cazuri noi și 3 decese în ultimele 24 de ore în Dâmbovița!
Articolul următorDezbatere publică pe tema amenajării stațiunii turistice Peștera – Padina