Acasă Poliția informează! Activitate informativ-preventivă a polițiștilor dâmbovițeni pentru copii, părinți și bunici, în Parcul...

Activitate informativ-preventivă a polițiștilor dâmbovițeni pentru copii, părinți și bunici, în Parcul Chindia din Târgoviște

139
0

În această dimineață, 22 august, începând cu ora 10:30, polițiștii de la rutieră și prevenirea criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au fost prezenți în Parcul Chindia din municipiul Târgoviște, unde au desfășurat o activitate pentru informarea copiilor, dar si a părinților și bunicilor, cu privire la regulile elementare de circulație pe care aceștia trebuie să le respecte pentru a nu deveni o victimă a unui accident rutier.

După ce au primit de la polițiști recomandările, cei prezenți în parc au avut ocazia sa le adreseze și întrebări acestora.

De asemenea, cei mici au fost încântați să urce în autospeciala de intervenție și să activeze semnalele acustice și luminoase și au promis că vor respecta legislația rutieră.