Acțiuni desfășurate de polițiști, pe parcursul weekend-ului, pentru siguranța cetățenilor
În perioada 16-17 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, în colaborare cu polițiști locali și jandarmi, au continuat acțiunile desfășurate pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru verificarea modului în care sunt respectate măsurile impuse în contextul pandemiei de COVID-19.
Astfel, polițiștii au verificat 78 de operatori economici, 89 de operatori de transport, 702 obiective/locații de interes (inclusiv 363 de restaurante, terase, sau fastfood-uri).
De asemenea, polițiștii au legitimat peste 5.000 de persoane, iar pentru nerespectarea măsurilor impuse pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, forțele de ordine au aplicat 316 sancțiuni, în cuantum de 66.000 de lei.
Cele mai multe sancțiuni, respectiv 251 au fost aplicate pentru neportul măștii de protecție.
Reamintim cetățenilor că, în contextul epidemiologic actual, respectarea măsurilor luate de autorități pentru prevenirea și combaterea răspândirii COVID-19 precum și o conduită socială responsabilă sunt condiții esențiale pentru limitarea virusului.
Mulțumim persoanelor care au înțeles importanța respectării măsurilor de protecție sanitară.
