Acasă Epidemie coronavirus 25 de noi cazuri de coronavirus în Dâmbovița în ultimele 24 de...

25 de noi cazuri de coronavirus în Dâmbovița în ultimele 24 de ore

10
0

BULETIN DE PRESĂ 17.09.2020

Zilnic, forțele de ordine desfășoară acțiuni în zonele aglomerate și în mijloace de transport pentru verificarea modului de respectare a măsurilor impuse în contextul stării de alertă, al prevenirii și al limitării răspândirii virusului SARS-CoV-2.

            În ultimele 24 de ore, au fost organizate 24 de acțiuni punctuale la care au participat polițiști din cadrul I.P.J. Dâmbovița, polițiști locali și jandarmi în cadrul cărora au fost verificate 132 de obiective și legitimate 1.428 de persoane. De asemenea, au fost oprite în trafic, pentru control, 215 mijloace de transport, dintre care 75 de mijloace de transport public. Au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individual, în valoare de 5.300 lei în conformitate cu prevederilor Legii nr. 55/2020.

           Reprezentanții ISU „Basarab l” Dâmbovița și cei ai Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița au efectuat 19 misiuni privind transportul persoanelor suspecte/confirmate cu noul coronavirus la unitățile spitalicești. De asemenea, personalul ISU Dâmbovița a efectuat 6 misiuni de decontaminare iar cel al DSP Dâmbovița o misiune privind transportul de probe biologice.

     Astăzi, conform DSP Dâmbovița:

•     Persoane confirmate cu COVID-19: 3.581 (25 de persoane astăzi)

•     Persoane vindecate, în total: 2.978

•     Persoane decedate de la debutul pandemiei: 142 (ultimul deces-bărbat, 62 ani)

•     Persoane aflate în carantină la domiciliu/adresa declarată: 581

•     Persoane aflate în izolare la domiciliu: 292

•     Persoane aflate în izolare instituționalizată: 134

           Vor fi desfășurate permanent activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă.

           Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare pentru toate instituțiile cu atribuții în domeniul ordinii și liniștii  publice. De aceea, vă reamintim că este necesar să respectați măsurile privind distanțarea fizică precum și cele privind obligativitatea purtării măștii de protecție, în scopul prevenirii și răspândirii noului tip de coronavirus.

CENTRUL JUDEȚEAN DE COMUNICARE ȘI INFORMARE PUBLICĂ AL JUDEȚULUI DÂMBOVIȚA