Acasă Afaceri 2,43 % – rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Dâmbovița în...

2,43 % – rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Dâmbovița în luna aprilie 2022

18
0

La sfârșitul lunii aprilie 2022, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița erau înregistrați 4701 șomeri (din care 2303 femei), rata șomajului fiind de 2,43 %. Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 2,43 %, în această lună acest indicator a rămas constant.

Din totalul de 4701 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Dâmbovița, 809 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 3892 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 655  șomeri provin din mediul urban și 4046 sunt din mediul rural.

Structura șomajului pe grupe de vârste se prezintă sugestiv astfel:

Grupa de vârstăStoc la finele lunii
Total4701
< 25 ani671
între 25-29 ani379
între 30-39 ani712
între 40-49 ani1027
între 50-55 ani936
peste 55 ani976

Șomerii cu studii gimnaziale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Dâmbovița (38,0 %). Cei cu studii primare și fără studii reprezintă 32,3 % din totalul şomerilor înregistraţi. 15,3 % dintre șomerii înregistrați au absolvit liceul sau școala postliceală. Șomerii cu nivel de pregătire profesională reprezintă 12,0 % din totalul șomerilor înregistrați, iar cei cu studii superioare se regăsesc în proporţie de 2,4 %. Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 996 persoane foarte greu ocupabile, 2755 greu ocupabile, 466 mediu ocupabile, iar 484 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea  într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre. Informaţii detaliate despre structura şomajului la nivelul judeţului Dâmbovița sunt afişate pe pagina de internet a AJOFM Dâmbovița,  la adresa www.anofm.ro.

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița