Pe 31 mai este celebrată, în toată lumea, Ziua Mondială fără Tutun, fumătorii fiind încurajați să accepte măcar o perioadă de abstinență de 24 de ore de la orice formă de consum de tutun. Ziua este menită, de asemenea, să atragă atenția asupra răspândirii tot mai mari a consumului de tutun și, mai ales, asupra efectelor negative pe care consumul de tutun le are asupra sănătății. Peste 8 milioane de decese în fiecare an la nivel mondial sunt atribuite fumatului, din care aproape un milion sunt rezultatul expunerii nefumătorilor la afecțiuni secundare, inhalând fumul altor fumători.
Organizația Mondială a Sănătății a declarat această zi ca ”Ziua Mondială fără Tutun” în anul 1987 într-o inițiativă de a atrage atenția asupra pericolul utilizării tutunului pentru societate, nu numai pentru fumători.
Din 1990, sloganul acestei zile diferă în fiecare an.
1990 : Copilărie și tinerețe fără tutun
1991 : Locurile publice: mai bune fără tutun
1992 : Locurile de muncă fără tutun: mai sigure și mai sănătoase
1993 : Servicii de sănătate: ferestrele noastre pentru o lume fără tutun
1994 : Media și tutunul: transmite mesajul lumii
1995 : Tutunul este mai scump decât se crede
1996 : Sportul și artele în afara tutunului: jucați, câștigați fără tutun
1997 : Toți uniți pentru o lume fără tutun
1998 : Tinerii împotriva tabagismului
1999 : Sevrajul tabagic
2000 : Fumatul ucide – Nu te lăsa înșelat
2001 : Fumatul celor de lângă tine te poate ucide
2002 : Sporturi fără tutun – Jucați curat!
2003 : Filmul sau moda fără tutun
2004 : Tutunul și sărăcia
2005 : Profesioniștii de sănătate împotriva fumatului
2013 : Radio Republica Verde rulează! Fără tutun.
2014 : Cresterea taxelor pentru tutun
2015 : Opriți comerțul ilicit cu produse din tutun
2016 : Pregătiți-vă pentru un ambalaj simplu
2017 : Tutunul – o amenințare în calea dezvoltării
2018: Tutunul ucide în mare măsură prin bolile cardiovasculare!
2019: Renunță la fumat ACUM, pentru a te bucura de plămâni sănătoși!
Anul acesta, campania inițiată de Organizația Mondială a Sănătății se îndreaptă către protejarea tinerilor de acțiunile manipulative privind promovarea produselor care conțin tutun, cât și către prevenirea consumului acestora de către tineri, tema aleasă fiind #TobaccoExposed, #ExpuslaTutun.
Dacă fumezi, astăzi e o zi bună să te lași! Cu voință și răbdare, dependența de fumat poate fi învinsă!
Lasă-te azi de fumat!
















